Gradistea AZI - ziarul comunei Gradistea, judetul Calarasi

Scurtă istorie a handbalului călărăşean

Ideea de a vorbi despre handbalul din Călăraşi mi-a venit odată cu inaugurarea Sălii Polivalente situată în apropierea Parcului Dumbrava, eveniment ce a avut loc nu cu mult timp în urmă. În sfârşit, iubitorii de handbal au cu ce se mândri, o bijuterie de sală cu 1500 de locuri pe scaune, suficient pentru satisface interesul celor atraşi de acest joc spectaculos.

Deşi nu am fost prezent la inaugurare, din motive obiective, am aflat că iubitorii handbalului şi nu numai, au umplut până la refuz tribunele, fiind super încântaţi de modul cum arată această superbă sală. Aici se vor disputa jocurile echipelor de handbal masculin CSS Triumf care activează în divizia A şi mai nou, echipa de suflet ,,înfiată" de Primăria Călăraşi, Dinamo Municipal Călăraşi - din Liga Naţională, fostă Dinamo Bucureşti. Acum o săptămână am avut plăcerea să văd, pe viu, în această sală două jocuri frumoase: Dinamo Municipal-UCM Reşiţa 33-28 şi CSS Triumf - CS Handbal Teleorman Alexandria 31-14 (prima etapă din tur). Nu mai intru în amănunte şi nu voi comenta desfăşurarea partidelor. Ţin doar să amintesc că la toate jocurile Dinamo este urmată şi susţinută de Petre Cozma - tatăl lui Marian Cozma fost jucător la Dinamo şi component al Lotului Naţional, fost jucător la Veszprem Budapesta care s-a stins în urma unui atac mârşav petrecut într-o discotecă din Ungaria nu cu mult timp în urmă. Despre acest caz am mai vorbit la acel moment. Am avut onoarea şi plăcerea să-l revăd în tribune şi pe d-nul Nicolae Nedeff - renumitul antrenor federal din perioada de glorie a handbalului românesc, din mâna căruia au ieşit mari handbalişti precum Gruia şi Gaţu.

Atmosfera incendiară oferită de spectatori, încurajările, scandările galeriilor înfierbântate de fazele rapide desfăşurate la ambele porţi mi-au produs o stare de beatitudine, m-au emoţionat şi m-au dus cu gândul la începuturile handbalului călărăşean la oamenii care au contribuit din plin la afirmarea acestui sport pe plan naţional şi nu numai. Nu am să insist cu detalii vreau doar să subliniez că dragostea călărăşenilor pentru handbal a existat dintotdeauna.

Făcând o scurtă retrospectivă a handbalului călărăşean aş aminti numele a câtorva dintre antrenorii care de-a lungul anilor au oferit altor echipe de club şi naţionale a României jucători valoroşi, şi aş începe cu primul meu antrenor Neagu Ion de la Şcoala Sportivă Călăraşi (cum se numea atunci în 1971) - care mi-a călăuzit primii paşi în handbalul de performanţă. A urmat apoi Florin Voiculescu, un antrenor priceput, cu o gândire de joc modernă care a închegat o echipă ambiţioasă pregătită să se lupte de la egal la egal cu orice adversar.

Au trecut anii şi antrenorii s-au perindat, generaţiile s-au succedat au venit la echipele de juniori nume noi ca: Bota Ioan, Mihai Stănescu şi Costică Frîncu, oameni care au adus în Călăraşi titluri de campioni naţionali la juniori I, II şi III.

Nu ştiu dacă aceste nume vă spun ceva: Tase, Odae, Deacu, Răduţă - dar aceşti handbalişti au jucat cândva în echipa naţională a României şi au plecat spre înalta performanţă de la Călăraşi, cum au făcut-o şi alţii care au evoluat la cluburi puternice din ţară. Nu ar trebui să-i uităm nici pe arbitrii divizionari care au contribuit şi ei prin prestaţia deosebită din teren la recunoaşterea valorii arbitrajului călărăşean: Mihai Stamu, Aurică Sift, Dan Deculescu, Viorel Dinu şi Petre Vasile.

Şi revenind la primele rânduri ale acestui articol, când am vorbit despre sala Polivaletă Călăraşi şi despre modul cum aceasta te impresionează şi te copleşeşte prin grandoarea construcţiei, pentru câteva clipe am visat cu ochii deschişi, imaginându-mi echipa de handbal juniori din anii 1971-1975 evoluând pe această suprafaţă de joc şi susţinută frenetic de un public frumos şi bun cunoscător de handbal.

Regulamentul jocului de handbal s-a modificat de multe ori în decursul anilor şi s-a îmbunătăţit în spiritul unui joc mai dinamic şi mai eficient, echipele adaptându-şi din mers tactica în funcţie de noile reguli. Spectatorii veneau la meciuri şi pe vremuri şi ne făceau galerie, dar până să apară sala de la Stadionul Municipal, jocurile se disputau în aer liber pe terenul de zgură sau de beton, pe ploaie, pe vânt, pe frig dar nimeni nu se plângea, eram obişnuiţi...plăcerea era mai mare decât chinul.